Google EEAT: Cum să creați conținut SEO de calitate. În mediul online, se discută foarte…

Cel mai scump site din Romania
Cel mai scump site din Romania – portalul eRomania, a fost creat de compania Omnilogic, un proiect de aproximativ 52 de milioane de lei, da aţi citit corect! Acest portal a fost lansat în 23 Decembrie, 2013, cu o întarziere de ceva timp, care se pare că va fi penalizată cu peste un milion de lei.
Eu personal sunt interesat de acest proiect pentru că a fost creat din bani publici şi suma respectivă depăşeste orice limite din domeniul SF! Doar în ţara noastră se pot întampla asemenea lucruri, doar noi putem plăti o „caruţa” de bani pentru un website care nici măcar nu pare a fi un website.
Când am accesat prima oară acest website, am rămas şocat de URL-ul, afişat în browser. Orice website normal, creat de o companie care ştie măcar noţiunile elementare pentru crearea unui website, ar trebui să folosească la pagina de start numele domeniului şi atât. Iată ce găsim la investiţia făcută din banii nostri la cel mai scump site din Romania:
http://www.portaleromania.ro/wps/portal/Eromania/!ut/p/c5/04_SB8K8xLLM9MSSzPy8xBz9CP0os_hAAwNfSydDRwP_UGMzA0_XUEtv4-AQYwMDA_1wkA6zeAMcwNFA388jPzdVvyA7rxwA-YBK0g!!/dl3/d3/L2dBISEvZ0FBIS9nQSEh/
Aţi mai văzut aşa ceva? Cât de neiniţiat poţi fi în crearea unui website, dacă foloseşti astfel de URL-uri! Website-ul, respectiv nici măcar nu este compatibil cu telefoanele mobile sau tablete, iar procentul de optimizare este sub limita ridicolului. Cum este posibil ca un website care ne reprezintă să nu îndeplinească nici măcar condiţiile minore pe care ar trebui să le îndeplinească un website?
Am intrat puţin pe website-ul companiei care a dezvoltat acest website şi am constatat că este la fel de slab optimizat. Oare cum gândesc cei care conduc această comanie şi ce este la mijloc? Unde au ajuns acesti bani de fapt? Totuşi, înclin să cred că aici au fost alte aranjamente pe banii noştri, chiar nu este posibil ca un astfel de website, să coste atat!